cine sunt?   ce fac?   portofoliu   contact
despre mine   proiecte   publicatii   date de contact
educatie   colaborari   video   retele sociale
galerie foto   parteneriat   premii   blog    

Saturday, July 5, 2025

Proprietatea lui Popescu si prosperitatea noastra

Posted by admin on February 12, 2010

O stire dintr-o publicatie financiara, care titreaza “Lupul Ionut Popescu, paznic la stana Fondul Proprietatea”, a facut valuri zilele acestea. Pesemne informatia ca Ionut Popescu, noul presedinte al Fondului Proprietatea, detine 16 milioane de actiuni si impreuna cu sotia acumuleaza, de fapt, 20 de milioane de titluri – adica 0,14% din capitalul Fondului – este menita sa ma sperie pe mine, cetatean simplu, platitor de taxe, care abia-mi tarasc zilele prin viata asta, cu frica Fiscului si a lui Dumnezeu. Dar de ce oare nici nu ma sperie si – mai ciudat – nici nu ma revolta o astfel de stire? De ce nu ma revolta ca Ionut Popescu are in portofoliul propriu o parte din avutia pe care e platit acum s-o pastoreasca? Pai, de ce sa ma revolte? In sfarsit, aceia care numesc oameni in functii publice si-au pus problema – curenta intr-o economie de piata functionala, dar cu desavarsire absenta la noi – a alinierii interesului particular cu cel general.
Problema “incentives”-urilor, cum le numesc americanii, a motivatiilor pe care le au managerii ca sa faca o
treaba cat mai buna. stiinta economica a si creat o subspecialitate din “Principal/Agent Theory”.
Marii CEO, presedintii de companii si gestionarii bunului privat sunt de obicei rasplatiti cu actiuni tocmai pentru fi motivati sa-si faca treaba cat mai bine. Astfel, proprietarii sunt asigurati ca cei pe care ii angajeaza sa le fructifice averea vor fi direct interesati sa-si sporeasca avutia proprie
, deci, prin ricoseu, inclusiv pe cea a patronului. Americanii, in realismul lor, care noua
ni se pare atat de naiv si de simplist, s-au prins, de fapt, ca oamenii lucreaza, in primul rand, pentru ei insisi si abia pe urma pentru ceilalti – deci au creat sisteme de motivatii in asa fel incat, atunci cand castiga
individul responsabil, sa castige si toti ceilalti.

Daca ai o parte din rasplata in actiuni – in loc, sa spunem, sub forma unui salariu mai mare –, atunci e logic ca vei face tot ce-ti sta in putinta ca sa cresti valoarea actiunilor tale, ceea ce le va creste, de asemenea, pe cele ale companiei, chiar daca tie nu-ti pasa prea mult de ele. Orice gestionar de aprozar stie asta. Atunci, de ce-mi cere o presa economica, altminteri responsabila, sa ma revolt cand statul roman, in fine, a vazut si el o mica luminita la capatul tunelului tranzitiei si s-a gandit – poate fara sa o faca expres – ca omul potrivit sa creasca valoarea actiunilor Fondului Proprietatea este tocmai unul care are ceva de pierdut daca nu-si face treaba ca lumea.

Fondul Proprietatea e un fond de investitii, cotatia actiunilor depinde de cat de bine este gestionat portofoliul. Iar fostii proprietari care sunt despagubiti in actiuni au tot interesul ca valoarea acestora sa fie cat mai mare. Deci, daca e sa cred ce ne spune ziarul financiar
revoltat, unul dintre cei care ar avea chiar multicel de pierdut daca nu-si face treaba ca lumea ar fi chiar domnul Popescu insusi – tocmai pentru ca detine atatea actiuni in Fond.
Cu alte cuvinte, poate in premiera in Romania, interesul privat al domnului Popescu chiar coincide cu interesul public – adica cu interesul celor despagubiti prin actiuni, dar si cu interesul statului roman, care isi lichideaza astfel creanta fata de fostii proprietari carora nu le mai poate restitui bunurile in natura. Daca actiunile Fondului sunt valoroase, statul nu va mai fi acuzat ca le da fostilor proprietari niste hartii fara valoare. Altfel spus, cei care primesc drept despagubire actiuni la Fondul Proprietatea ar trebui sa fie bucurosi sa afle ca presedintele Fondului insusi detine atatea actiuni, pentru ca, fiind direct interesat de portofelul propriu, astfel va fi interesat si de buzunarul lor.

Iar contribuabilul de rand, care nu are nici actiuni, nici proprietati ce stau sa fie transformate de catre stat in bucatele de hartie, ar trebui sa se bucure ca actiunile domnului Popescu au fost cumparate din banii sai proprii si nu ii sunt oferite de catre stat – adica de noi! – ca sa-l motiveze. Deci, pe scurt, indiferent ca presedintele Fondului se numeste Popescu, Ionescu sau Xulescu, suntem dublu castigati cand e direct interesat sa faca treaba cat mai bine si banii cu care si-a cumparat actiunile au venit din buzunarul lui, si nu din al nostru. Unde mai pui ca acest domn Popescu are chiar reputatia de a fi un bun gestionar de bani, daca si-a cladit atata avere pe cat se spune investind la bursa.

Nesimtirea Ucide

Posted by admin on

Intr-un articol mai vechi, Andrei Plesu spunea ca marea diferenta intre Est si Vest consta in curatenia toaletelor. Intr-un registru complementar, mizeria toaletelor noastre e poate doar o reflectie a ocazionalei mizerii a caracterului nostru. Toaletele se spala ceva mai lesne si mai des – deja o toaleta murdara a devenit o exceptie pe alocuri in Romania -, dar in registrul caracterului pare ca lucrurile stau fix pe dos. Oamenii civilizati devin din ce in ce mai rari in Romania. Nu vorbesc aici de mari trasaturi de caracter precum onoarea, corectitudinea, verticalitatea, care sunt o alta poveste trista – vorbesc pur si simplu de insidioasa nesimtire, un cuvant, in treacat fie spus, intraductibil in alte limbi, pesemne o marca a copy-rightului tipic romanesc.
Bineinteles, la noi se mai pastreaza la naftalina vechile maniere, barbatii de o anumita varsta inca isi mai scot palaria cand intalnesc o doamna, ba chiar si cei mai tineri cateodata isi amintesc sa schiteze un sarut de mana. Dar nu in asta consta politetea, astea sunt doar bunele maniere ale unei lumi apuse aproape peste tot, in Est si Vest. Manierele sunt o poleiala colorata peste sabie, facuta sa ascunda ascutimea lamei, pe cand politetea adevarata este, pur si simplu, sa-ti tii sabia in teaca si sa nu o scoti nici macar atunci cand crezi ca ai dreptate si ar parea firesc sa o utilizezi. Messieurs les Anglais, tirez les premiers!
Cea mai buna definitie ar fi ca politetea inseamna sa ii protejezi pe ceilalti in primul rand chiar de tine insuti, ca sa zic asa, sa eviti sa ii incomodezi cu actele tale, cu vorbele tale, cu zgomotele tale, cu mirosurile tale, cu problemele tale, cu parerile tale, pe scurt, cu prezenta ta. Asta suna de-a dreptul halucinant in Romania noastra, in care toti fac eforturi sa le fie cat mai remarcata prezenta, nu cat mai stearsa…
Pentru cine a trait in strainatate, nesimtirea probabil ca este lucrul cu care te acomodezi cel mai greu in Romania. In strainatate nu prezenta ta este cea pe care o fluturi sub nasul celorlalti, ci realizarile tale – este foarte diferit! Acolo, oamenii de mici invata sa se menajeze unii pe altii, sa-si respecte spatiul vital fara intruziune – nu pun muzica tare, nu trec cu viteza pe langa tine, nu-si pierd cumpatul si se ratoiesc la tine fara motiv; si daca o fac, e din greseala, sau intr-un moment de absenta. De obicei se sesizeaza singuri c-au trecut peste acea linie invizibila si au intrat neinvitati in spatiul tau, iar atunci isi cer scuze, imediat. Strainii dezvolta de mici acel al 6-lea simt, ca nu trebuie sa incomodezi pe celalalt ca sa te poti, la randul tau, astepta sa nu fi incomodat.
Reciprocitatea functioneaza ca un cerc virtuos si daca, din greseala, se intampla ca acea fina granita sa fie incalcata, exista un intreg ritual de restaurare al echilibrului prin scuze formale, care nu doar sunt oferite, dar trebuie de asemeni acceptate. Astfel se inchide cercul, cand cel ofensat accepta scuzele ofensatorului. La noi, nu numai ca oamenii nu se scuza cand gresesc dar, daca le atragi atentia ca ceea ce fac te incomodeaza, tot ei sunt cei care se mai si ratoiesc la tine, sau devin agresivi… Pe mine una, asta ma omoara.
De aceea am lansat o mini-campanie, un fel de “desteapta-te romane!” din somnul nesimtirii. Campania e mica, pe masura mijloacelor limitate ale fundatiei pe care am creat-o: Etica in Romania (cum suna asta?! Tema mare, bani putini… www.SynergEtica.ro). Ne-au ajutat cei de la CENTRAS, o organizatie umbrela pentru ONG-uri. Astfel, in iarna aceasta, unii bucuresteni au putut sa vada cateva panouri publicitare pe care scria exact asta: “Nesimtirea ucide!” cu litere mari, negre, intr-un chenar, utilizand acelasi grafism ca in avertizarile de pe pachetele de tigari. Panourile au fost afisate la Teatrul National, la Sala Palatului, iar acum mai sunt pentru cateva zile pe bulevardul Iancu de Hunedoara, in fata Citibank si pe Calea Victoriei, la CEC. E un strigat de disperare despre cata nepasare, rautate si egoism exista in societatea romaneasca.
Nu stiu cat e de eficace sa strigi in gura mare ca “Nesimtirea ucide!”, ca “Ura dauneaza grav sanatatii!” sau ca “Rautatea urateste!”, dar asta este ceea ce simt si a trebuit sa-mi exprim frustrarea prin postere sau prin abtibilduri (care sunt distribuite din mana in mana, pentru moment. Le puteti comanda la synergeticaAsynergetica.ro). Poate ca oamenii ar trebui, mai curand, luati cu binisorul si ar trebui sa le spunem ca: “Bunatatea infrumuseteaza!”, sau “Cand iti pasa, te imbogatesti!” etc.
Dar altceva am vrut sa exprim prin utilizarea aceluiasi limbaj si grafism ca si cel al avertizarilor de pe pachetele de tigari: pentru mine, nesimtirea, rautatea si ura sunt un cancer al Romaniei de azi. Singura diferenta e ca moartea nu e lenta prin nesimtire, ci e fulgeratoare, iti taie rasuflarea cand esti victima ei. Fiecare fibra a corpului tau moare cand cineva, prin gesturi sau atitudinte, iti arata ca, de fapt, tu nu existi, ca esti o fantoma care, cel mult, ii sta in cale… Iar nesimtirea, contrar cancerului, e la fel de contagioasa ca si gripa – se ia intr-o clipa de nepasare.
Caci nesimtirea inseamna, intai de toate, nepasare, iar nepasarea omoara de fiecare data: fie ca e in dragoste, in prietenie sau in politicile publice, nepasarea isi condamna victima la inexistenta. Poate ca, mai intai, e necesar sa fim constienti de puterea noastra de a face rau, ca sa ne putem decide de a face bine. E un act de profunda civilizatie sa intelegi ca atentia, grija si politetea inseamna respect – iar asta invie imediat, da viata. Nici nesimtitii nu pot supravietui fara respectul celor din jur, iar ca sa primeasca respect, trebue mai intai sa il ofere, iar atunci nu mai sunt nesimtiti!

Comunicarea Institutionala

Posted by admin on

“Institutiile statului sunt in continuare deconectate de realitatea Romaniei ca stat european. A ramas in vigoare vechea mentalitate, cum ca cetatenii sunt in slujba statului si nu invers. Nu cred ca institutiile publice pot deveni credibile pana cand functionarii nu constientizeaza exact cine le plateste lor salariul. Fie ca sunt parlamentari puternici, fie simpli functionari de rand, cu totii au acelasi stapan: cetateanul. Asta este cred, mesajul de fundal indispensabil oricarei campanii institutionale credibile: sa imputerniceasca cetatenii sa-si ceara drepturile si sa le reaminteasca politicienilor si functionarilor ca sunt, intai de toate, niste slujbasi! ”

Ulei de nuca de cocos

Arheologie Feminina

Posted by admin on

1. Ati putea sa enumerati valorile pe care le considerati esentiale pentru dumneavoastra?

2. Ati fi dispusa sa numiti: – figura feminina din cultura romana pe care o apreciati in mod deosebit? De ce? – in ce fel v-a influentat parcursul intelectual? – personalitatea feminina din cultura .

SURSA

Premiile in Educatie

Posted by admin on

Sandra Pralong este fondatorul Synergetica, o fundatie care promoveaza etica printre tinerii din Romania, si a Synergy Communications, o agentie specializata in consultanta strategica pentru clienti cum ar fi Google, Renault Automotive, Erste Bank, Oltchim, Bechtel, Delegatia Comisiei Europene in Moldova, ONU, Banca Mondiala, OECD, Fundatia Bertelsmann, etc.

Sandra Pralong a locuit in exil in Elvetia si Statele Unite, unde a fost cel mai tanar Director de Comunicare si Promovare al revistei Newsweek la New York. S-a intors in Romania in 1990 ca sa infiinteze si sa conduca Fundatia Soros, dezvoltand o echipa de profesionisti, inaugurand patru ramuri ale fundatiei (din care una in Republica Moldova) si creand peste 200 de programe in domenii precum: dezvoltarea societatii civile, democratizare, drepturile omului, educatie, media independenta, arta si cultura etc.

Intre 1998 si 2000, Sandra Pralong a fost Consiliera Presedintelui Romaniei, responsabila pentru Comunicare Internationala si Relatia cu Romanii de Pretutindeni. Dupa 2002 a devenit responsabil regional de comunicare pentru cele 27 de tari din Europa si fosta Uniune Sovietica a Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). In 2008 a fost numita Ambasador al Anului European al Dialogului Inter-Cultural, iar in 2009 creaza, la Bucuresti, Ambasada Artelor, un proiect care promoveaza contributia culturii romane in Europa.

Sandra Pralong a publicat numeroase lucrari in domeniul eticii si a dezvoltarii societatii civile. A obtinut Doctoratul in stiinte Politice de la “Sciences Po” din Paris, are un Master in Drept International si Diplomatie de la Fletcher School of Law and Diplomacy din Boston si un Master in Filozofie Politica de la Columbia University din New York.

SURSA

Trucuri in Comunicare oferite de Sandra Pralong, aprilie 2008

Posted by admin on

Radio-ONG, primul radio din Romania dedicat ONG-rilor din tara si strainatate, a inceput seria de emisiuni de tip ghid si training online, pentru o comunicare eficienta. Lectia numarul unu: 7 pasi esentiali pentru comunicare.

Comunicarea cu mass-media este diferita de comunicarea cu publicul, explica Sandra Pralong, initiatoarea proiectului.

SURSA

Sandra Pralong – “Romania e singura tara in care sunt cu adevarat acasa”

Posted by admin on

Dupa ce a emigrat, in ‘72, impreuna cu intreaga familie in Elvetia, s-a intors dupa ‘89 in Romania, fascinata de “miracolul” revolutiei. N-a abdicat in fata dezamagirilor, si ca sa fie cat mai bine inarmata, si-a luat doctoratul cu distinctie la Paris, pentru o lucrare despre dezvoltarea societatii civile romanesti. Mereu in pozitie de top, a lucrat in diverse colturi ale lumii, purtata de un singur gand: sa invete cat mai multe lucruri care o pot ajuta sa ajute la randul ei Romania. Acum doi ani, Sandra Pralong a parasit definitiv Occidentul, dupa ani de efort in care si-a canalizat toata energia pentru a face lobby tarii noastre, intre marile puteri ale Europei. S-a stabilit la Bucuresti si a deschis o fundatie care isi propune, prin proiectele ei, sa schimbe mentalitati. O face pentru singurul motiv care a ghidat-o in toti acesti ani: crede cu tarie in tara ei!

SURSA

Calatoreste cu Andreea Marin spre Sandra Pralong

Posted by admin on

Sandra Pralong: Selectia la “Soros” se facea pe merit si incredere Odata cu publicarea “listei lui Soros”, care cuprindea numele persoanelor care au condus, in Romania, Fundatia pentru o Societate Deschisa (FSD) – ONG finantat de miliardarul american propovaduitor al societatii deschise – ZIUA a lansat o supozitie. Este vorba despre posibila insinuare in interiorul acestei puternice organizatii neguvernamentale, preocupata sa promoveze valorile democratiei, a unor “unelte” ale regimului totalitar comunist. Ziarul nostru ridica intrebarea daca nu cumva printre cei care au beneficiat de banii destinati democratizarii se afla si colaboratori ai Securitatii sau chiar persoane care au facut politie politica. In acest sens, ZIUA a solicitat FSD lista completa cu numele romanilor care au beneficiat de bursele George Soros. Si a cerut CNSAS verificarea persoanelor de care a depins acordarea burselor. Intr-un interviu acordat ziarului nostru, Sandra Pralong, persoana desemnata de George Soros, in 1990, sa puna bazele FSD in Romania, vorbeste despre modul in care se facea selectia bursierilor si principiile dupa care se ghideaza Fundatia.

SURSA

Sandra-Pralong-Synergy-Communications

Posted by admin on

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)
“Cred ca suntem pe val. Nisa noastra a fost firmele straine care se instaleaza în Romania caci avantajul nostru competitiv este ca le vorbim pe limba lor, si la propriu, si la figurat”, afirma pentru AdPlayers, Sandra Pralong, Chairwoman / Founder la Synergy Communications, legat de pozitionarea companiei de relatii publice si consultanta în comunicare.

Fondatoarea Synergy, Sandra Pralong este posesoarea uneia dintre cele mai impresionante biografii în comunicare si media din România. În televiziune, Sandra Pralong a scris sau realizat reportaje on-air pentru CNN World Report (1990-1993), dupa ce a lucrat, între 1985 si 1990 pentru Newsweek Magazine (New York) Director of Promotion, si apoi Manager, Suplimente Speciale la Newsweek.

SURSA

Dilema Veche (21 ianuarie)

Posted by admin on

Sandra Pralong a absolvit Ştiinţele politice în Lausanne, urmate de un master în Managementul afacerilor, unul în Drept şi Diplomaţie, altul în Teorie politică şi un doctorat la Paris. Preşedintă, din 2006, şi a Fundaţiei SynergEtica, a lucrat ca înalt funcţionar ONU, cu experienţă în managementul comunicării şi dezvoltarea societăţii civile. Ea este cea care a pus pe picioare Fundaţia SOROS România, în anii 90. Şi a fost consilieră a preşedintelui Constantinescu din 1998 pînă în 2000.

CV-ul dumneavoastră este impresionant şi complicat. Ce sînteţi, de fapt?

SURSA